Ilie Năstase își cere scuze pentru scandalul de la Fed Cup

Ilie Năstase își cere scuze pentru scandalul de la Fed Cup
Publicat: 28/04/2017, 13:28

Iată textul integral postat de Ilie Năstase pe Facebook:

„În ultimele zile, numele meu și situația neplăcută creată la meciul România – Anglia din cadrul Fed Cup în urma declarațiilor mele au fost prezente în presa națională și internațională. Nu doresc să contest reacțiile negative pe care le-am primit, dar aș vrea să aduc câteva cuvinte acum, după o perioadă de gândire pe această temă.

Aveam 5 ani când am luat prima rachetă în mână. De atunci, tenisul a fost pentru mine mai mult decât un sport sau o profesie. A fost viața mea, și pentru tenis am sacrificat aproape totul, personal sau profesional. Din păcate, acum, la 70 de ani, am reușit să fac ceva ce nu mi-am dorit și nu mi-am imaginat posibil: să simt că tenisul se îndepărtează de mine.
Zilele trecute au fost dificile. Declarațiile mele din cadrul meciului Fed Cup au stârnit, pe bună dreptate, controverse și supărare în cadrul publicului, al presei și, cel mai dureros, al lumii sportului alb. Nu voi încerca să apăr cuvintele, dar vă asigur că în spatele lor se afla doar dorința mea de a apăra interesele echipei României și ale tenisului românesc.

Ceea ce s-a întâmplat la Constanța a fost exagerat de către toate părțile. Totusi, Joanna Konta nu avea dreptul să vorbească cu arbitrul de scaun, asta putea să facă doar căpitanul echipei. I-am cerut, în mod civilizat, câteva explicații, iar el m-a trimis în tribună, unde mi s-a ridicat calitatea de căpitan al echipei României. După acest incident, arbitrul a suspendat meciul. Nu înțeleg care este motivul pentru care meciul a fost suspendat și în cadrul cărui punct al regulamentului.

Același lucru s-a întâmplat și cu subiectul despre Serena: a fost exagerat de către presă. O stimez pe Serena și o respect. Este una dintre cele mai mari jucătoare de tenis din toate timpurile și știu câtă muncă este în spatele acestor rezultate. La conferința de presă am fost întrebat ce părere am despre faptul că Serenea este însărcinată. Eu atunci am aflat pentru prima dată acest lucru, iar reacția mea a fost spontană.

Știu că nimic nu poate scuza cu adevărat vorbele mele – nici tensiunea unui meci la vârf, nici atitudinea nonconformistă pentru care sunt cunoscut, nici nefericita escaladare a situației. Dar viața mea rămâne dedicată tenisului și publicului său și vă rog să acceptați, atât cât se poate, scuzele mele.

Cu respect,
Ilie Năstase”

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cel mai mare atac ucrainean de la începutul războiului. Peste 100 de drone au lovit...
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
CHINURILE prin care a trecut vedeta pentru a avea copii. Doctorii nu-i dădeau șanse să...
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu....
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Poveste de dragoste cu final tragic! Tânără în vârstă de 21 de ani, ucisă cu...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
A murit un campion al României. Marele antrenor a căzut pe scări și a decedat
„Babs” se descurcă și fără Dorian Popa. Bruneta își promovează hainele în capitala luxului
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
"Țipete foarte puternice, mobilă răsturnată".Crimă șocantă în Sibiu! O tânără de 21 de ani, ucisă...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Alergătorii de elită trăiesc mai mult, au descoperit oamenii de știință
×